"Software-Defined", de la concept... la o piață de 150 de miliarde de euro
Criticii îl încadrau în urmă cu 7-8 ani în categoria "buzzword", în timp ce alții îl mai cataloghează și acum drept o formulă de marketing, folosită pentru a împacheta un concept abstract cu aplicabilitate redusă.
Percepția publică s-au schimbat radical însă, pentru că "Software-Defined" (SD) reprezintă la momentul actual nu doar un "concept", ci și o piață de miliarde de euro, care crește într-un ritm alert.
Spre exemplu, până în 2023:
- Piața Software-Defined Networking va atinge o valoare de 53 de miliarde de euro, înregistrând un ritm de creștere anual de +42,4% [1]
- Piața soluților Software-Defined Storage – 18,8 miliarde de euro, cu +25,8% [2]
- Piața Software-Defined Data Center – 86,5 miliarde de euro, cu +23,6% [3]
La o valoare totală de peste 150 de miliarde de euro, este evident că soluțiile SD nu mai suferă deloc de sindromul "aplicabilității reduse". Pentru a înțelege însă cum s-a ajuns la asemenea valori într-un timp atât de scurt, este necesară și utilă o scurtă întoarcere în timp.
Totul a început cu...
...tehnologia transmisiei radio. Sau cel puțin așa consideră istoriografii fenomenului SD. În urmă cu aproape trei decenii, un sistem tradițional de comunicații radio utiliza mai multe componente conectate fizic, ale căror configurații puteau fi modificate doar manual. Însă, chiar și atunci când realizau acest lucru, operatorii erau limitați în opțiuni de specificațiile componentelor și modul în care acestea erau conectate. Practic, orice schimbare tehnologică majoră necesita – mai ales în cazul companiilor care operau infrastructuri mari, precum operatorii telecom – o planificare atentă pentru că presupunea investiții cosniderabile.
Pe la mijlocul anilor '80 însă, componentele au început să devină digitale și să "preia" în software funcționalitățile specifice (amplificare, mixare, filtrare etc.). Prin emularea acestor funcții, sistemele au devenit mai flexibile, putând fi configurate în funcție de nevoile și cerințele operatorilor, și nu doar de specificațiile producătorilor de componente.
Popularitatea termenului de Software-Defined Radio (SDR) a crescut în a doua jumătate de decadei '90, când aplicațiile s-au înmulțit și, prin reprogramare software, echipamentele au început să funcționeze și în alte frecvențe de spectru, să comunice cu mai multe dispozitive și să își extindă numărul de funcționalități. Noul concept a fost valorificat mai ales de operatorii telecom mobili, care folosind SDR, au putut să își dezvolte oferta de servicii prin adăugarea de funcționalități în rețea, să valorifice avantajele altor benzi de spectru disponibile și să se adapteze noilor generații de tehnologii. Trecerea de la tehnologia 2G la 3G și, ulterior, 4G a fost susținută de SDR, care le-a permis operatorilor să fie agili și să exploateze mai bine oportunitățile de business.
Evoluția SD în industria IT
În paralel cu evoluția SDR, industria IT "cocheta" de mai mulți ani cu conceptul SD, prin care se realizează o separare între planul de control, preluat complet de software, și cel hardware. Cel mai elocvent exemplu în acest sens o reprezintă dezvoltarea tehnologiilor de virtualizare, respectiv a hypervisorilor, care asigură crearea, rularea și managementul mai multor mașini virtuale pe o mașină fizică și alocarea automată a resurselor disponibile.
La începutul anilor 2010, au apărut primele materializări ale conceptului Software-Defined Networking (SDN). O evoluție firească având în vedere că rețeaua reprezintă un domeniu "preponderent manual", în care operațiunile de configurare și management se realizează încă prin intervenții fizice directe. Creșterea nivelurilor de complexitate și eterogenitate ale infrastructurilor IT au obligat însă companiile care doresc să asigure parametri superiori de disponibilitate și calitate ale serviciilor să facă pasul spre abstractizare, respectiv să adopte soluții SDN. Și după cum o arată evoluțiile preconizate – +42,4% ritm de creștere a pieței de nișă – din ce în ce mai multe organizații se confruntă cu această nevoie. Mai ales că SDN a devenit deja un element-cheie în integrarea infrastructurilor on-premises cu platformele Cloud și crearea de medii hibride, tot mai utilizate în ultimii ani.
Și pentru că mobilitatea și serviciile Cloud sunt deja componente esențiale ale majorității business-urilor, a apărut, inevitabil, și Software-Defined Wide Area Network (SD-WAN), care permite adaptarea dinamică la schimbările condițiilor de trafic și ale cerințelor de conectivitate ale aplicațiilor, integrand și funcționalități de securitate.
În paralel cu evoluția SDN s-a dezvoltat și abordarea Software-Defined Storage (SDS), prin intermediul căreia resursele de stocare disponibile într-o infrastructură pot fi administrate centralizat. Chiar dacă denumirea încă suscită polemici, "tradiționaliștii" susținând că noțiunea de virtualizare a stocării o precede și subinclude SDS, Storage Networking Industry Association (SNIA) a acreditat acronimul în 2014 odată cu realizarea primul raport de analiză al pieței. Software-Defined Data Center (SDDC) este considerat a fi următorul pas în evoluția centrelor de date și al Cloud Computing-ului. Conceptul subsumează atât domeniile SDN și SDS (de unde și valoarea mai mare a pieței SDDC), cât și pe cel al virtualizării serverelor.
Care sunt beneficiile?
Lista câștigurilor asigurate de abordarea SD diferă în funcție de domeniul de aplicare și se extinde constant cu fiecare dezvoltare a tehnologiilor. Există însă o serie de "numitori comuni":
- Simplificare la nivel operațional – soluțiile SD simplifica și automatizează realizarea proceselor de configurare și management, reducând riscul apariției erorilor umane. Economiile realizate prin reducerea gradului de încărcare al departamentelor IT, creșterea vitezei de răspuns la incidente, precum și scăderea timpului necesar pentru realizarea schimbărilor sunt avantaje direct cuantificabile financiar.
- Reducerea dependenței de hardware – infrastructurile SD permit companiilor să scape de limitările impuse de vendorii de echipamente. În plus, facilitează utilizarea soluțiilor hardware deja achiziționate și atenuează problemele de compatibilitate, îmbunătățind astfel randamentul total al investiției (Roi), respectiv timpul de amortizare a acesteia.
- Creșterea nivelurilor de disponibilitate, agilitate și securitate – prin câștigurile enumerate anterior, companiile pot asigura calitatea necesară în livrarea serviciilor (QoS), precum și repectarea parametrilor de performanță de care soluțiile enterprise au nevoie pentru a rula la randament optim. În plus, prin faptul că integrează numeroase opțiuni de protecție a datelor și aplicațiilor, strategiile "Software-Defined" contribuie la creșterea nivelului de securitate atât în infrastructurile on-premises, cât și în mediile Cloud.
În pofida acestor argumente solide, adopția conceptului SD vine cu o serie de provocări, inerente oricărei noi tehnologii. Pe lângă "aspectele" financiare, implementarea și operarea unei infrastructuri Software-Defined presupune o schimbare importantă la nivelul întregii organizații. Și, în pofida flexibilității și adaptabilității soluțiilor SD, numeroase organizații încă analizează scenariile optime de utilizare.
Conceptul evoluează
Conceptul SD s-a maturizat și a evoluat rapid în ultimii ani. În prezent se vorbește tot mai intens de "Software-Defined-Everything" (SDE) și sfera de aplicabilitate se extinde cu abordări precum Software-Defined Security (SDS) sau Software-Defined Power (SDP).
Este hazardat să facem estimări asupra ratei de adopție al acestor noi dezvoltări ale conceptului. Dar vom prezenta într-o serie de postări viitoare o serie de soluții SD care au confirmat deja în piață și care sunt validate prin numeroase implementări.
ECKO este prima companie din România care a implementat și dezvoltat un proiect Nutanix pe o infrastructură hiperconvergenta, cu noduri Lenovo, care integrează atât soluții SDN, cât și SDS. Tot folosind noduri Lenovo în cadrul programului StorSelect Software Defined Storage (SDS), de această dată împreună cu NEXENTA, ECKO a implementat soluții de software defined storage atât pentru medii de producție cât și ca repository de backup. Fie că este vorba de aceste tehnologii sau de VMware VSAN, Dell EMC VxRail, StarWind, Cisco HyperFlex, sau soluții opensource, specialiștii noștri vă pot ajută să decideți dacă soluțiile SD reprezintă alegerea de care aveți cu adevărat nevoie. Suntem disponibili orincând pentru un proof of concept.
[1] - Software Defined Networking Market Research Report Global Forecast 2023